In sfarsit, inca un sedan care este aproape la fel de frumos ca hatchback-ul din care provine.
Despre sedanurile care vin ca o continuare logica a unui hatchback de succes am mai scris. Toti producatorii importanti au incercat asta, la putini dintre ei le-a si iesit figura. Asta pentru ca este extrem de greu sa schimbi ceva ce merge bine, sa-i adaugi ceva, sa-i modifici structura si apoi sa primesti de la public aceleasi aprecieri. Cazuri celebre sunt multe, o sa citez doar cele mai cunoscute: Golf-Jetta, respectiv Bora sau Vento, Focus-Focus sedan. Cum spuneam, nu tuturor le iese schema. Exemplul cel mai epic in acest caz este convertirea celui mai de succes model Peugeot, din 206 hatchback in 206 sedan, desi reteta s-a continuat, tot fara succes si in cazul 207/207 sedan. Caz tipic de dat exemplu negativ.
Dupa Ford Focus, care a fost primul sedan aparut dupa ce hatchback-ul a cucerit piata (si aici ma refer la ultima generatie Focus, evident), Opel vine cu o propunere interesanta, dupa ce de-a lungul generatiilor Astra, transformarea din hatchback in sedan a creat cateva modele… cel putin urate. Zilele acelea au trecut,avem astazi un Astra sedan care arata ca un Insignia mai mic, cu aceleasi linii fluide care au cucerit piata europeana, cu aceleasi caracteristici ca ale hatchback-ului, care au convins demult publicul asupra fiabilitatii si a costurilor reduse de intretinere.
Vorbim asadar despre cel de al doilea sedan care vine in oferta unui producator ca o extensie a ofertei sale, al doilea sedan reusit, frumos si care nu te mai face sa pleci capul oarecum rusinat cand te justifici in fata amicilor:” ce vrei frate, aveam nevoie de spatiu mai mare pentru bagaje”.
Motorizarea testata este 1,7 CDTi de 110 CP, desi acelasi motor poate fi comandat si in varianta de 130 CP. Motorul este capabil sa ofere 300 de Nm, ceea ce face din Astra o masina de-a dreprul potenta, chiar daca intentia producatorului n-a fost sa defineasca Astra ca pe un muscle car.
Consumul, asa cum i-a obisnuit Opel pe clientii sai contemporani, este civilizat. Nu am testat Opel Astra sedan in afara traseelor urbane,dar in ciclu urbaan, masina a atins un prag maxim de 6,3 l/100 km.
Cu cele 12,4 secunde necesare pentru 0-100 km/h, Opel Astra 1,7 CDTi nu este cel mai rapid sedan, nici pe departe, insa chiar daca in fata unor competitori pleaca capul la acest capitol, in mod clar devanseaza concurenta cand vine vorba despre consum si viteza maxima. Si pentru ca vorbim de ei, sa ii si nominalizam, sa nu se creeze confuzii: VW Jetta, Renault Fluence si Ford Focus sedan, cu motorizarile echivalente.
La performantele obtinute de Astra sedan concura cutia de viteze manuala, cu sase rapoarte, exacta ca un mecanism german, dar si sistemul Start/Stop, care completeaza performantele motorului ecoFlex.
Interiorul nu difera fata de fratele hatchback, exceptie facvand locurile din spate, unde pasagerii au mai capatat ceva spatiu pentru picioare si portbagajul, care… EXISTA, ba chiar are 460 litri capacitate.
Materialele de buna calitate, finisajele tot germane, iata un interior al unei masini care se aliniaza trendului de a-si depasi conditia, de a urca pana la limita superioara a clasei sale.
Exteriorul este frumos, doar deriva din Astra hatchback, unul dintre cele mai frumoase modele de segment C din lume. Iar aparitia spatelui n-a stricat cu nimic aspectul masinii, adica exact ceea ce scriam la inceputul revieew-ului.
Stilul sau care aduce cu cel intalnit la Insignia, insa pastrand liniile Astra, coroborat cu faptul ca motorizarea este pe placul europenilor, mari consumatori de diesel, iar existenta portbagajului ii face sa tresalte de placere pe clientii romani, unde nu exista inca o piata bine definita pentru hatchback si station wagon. Iata elementele care pot face din Astra sedan un potential candidat la titlul de cea mai cautata berlina straina. Mai ales ca Opel este din start o masina draga romanului.
Opel Astra vine in dotarea standard cu sase airbaguri: doua frontale, doua laterale si doua cortina, la care mai adaugam ESP si tetierele active. Fratele hatchback a obtinut cele cinci stele Euro NCAP, iar prezenta unui portbagajin plus nu poate sa scada cu nimic nivelulde siguranta al masinii.
Pretul de achizitie pentru un Astra sedan 1.7 CDTi de 110 CP pleaca de la 18.850 € pentru nivelul de echipare Essentia, urmand ca in cazul variantei testate – Cosmo, sa ajunga la 21.535 € cu TVA inclus. Pentru acesti bani vei primi climatizare automata cu doua zone, radio-CD cu mp3 si mufa Aux, senzori de parcare fata-spate, pilot automat, volan, schimbator si levier frana de mana imbracate in piele, oglinzi electrice si incalzite, jante de 17″ din aliaj, precum si o multitudine de sisteme de siguranta.