Ford Eco Sport – primele impresii

Eco Sport, cel mai tânăr Ford – test de prim contact

Ford Eco Sport

Ford aduce pe piața SUV-urilor mici din segmentul non-premium cea mai nouă interpretare a sa, Eco Sport. Sau pentru pretențioși, Ford Eco Sport vine să-și ocupe locul în segmentul B.

În realitate, clientul nu este preocupat de aceste „detalii”. Pentru client există alte coordonate și de aceea, restul review-ului de prim contact vor fi scrise în limba celor care de fapt cumpără, nu a celor care doar dau verdicte.

 

Adevărul este că principalul jucător în segment, Hyundai Tucson (cu tot cu intermediarul ix35) a plecat către zări mai „însorite”. Adică a migrat către o zonă mai premium. Asta înseamnă alte dotări standar, altă calitate dar include și o altă plajă de prețuri. Mișcarea s-a făcut după niște ani de dominație în zonă, dominație datorată în primul rând datorită unei politici de prețuri extrem de agresivă.

Locul lăsat oarecum liber este o oportunitate excelentă pentru Ford. Și nu trebuia nicicum ratată. Astăzi, principalii concurenți ai Ford Eco Sport sunt Dacia Duster, Renault Captur, Opel Mokka și Nissan Juke. Deși în segment se mai găsesc Suzuki Vitara, Peugeot 2008, Suzuki SX4 S-Cross, Mazda CX-3, Renault Kadjar și Suzuxi SX4, acestea nu reprezintă un concurent direct pentru Eco Sport, deoarece conform statisticilor, doar SX4 a înregistrat o creștere semnificativă în vânzările raportate anilor 2014-2015.

Așadar, lupta se duce umăr la umăr între Eco Sport, Mokka și Captur. Practic, ar intra și Juke în horă, însă –personal- consider modelul celor de la Nissan mai degrabă un „fashion item” decât un sport utility vehicle.

Cât despre Dacia Duster, tot respectul, însă nici nu ar avea ce căuta în această alăturare, dat fiind caracterul său low-cost (cei răi ar spune și low-quality).

Ford Eco Sport

După această lungă introducere, să ne concentrăm asupra Ford Eco Sport.

Pentru a-l cunoaște mai bine, am dat o fugă până în bogatul Piemont, în nordul Italiei. O zonă unde Ford este foarte bine reprezentat, judecând după numărul mare de exemplare întâlnite în trafic.

Ford Eco Sport împarte aceeași platformă cu Fiesta și B-Max, pentru a numi cele mai cunoscute modele din segmentul B. În fapt, partea frontală seamănă foarte mult cu a „românescului ” B-Max, cu care se intersectează amplu și la interior. Farurile mai mici și elementele cromate de pe grila față fac diferența, la care se adaugă garda la sol mai mare a Eco Sport-ului.

Până și sub capota motorului, similitudinea continuă. Motorul 1.0 EcoBoost, de 125 CP, produs la Craiova, a fost cel care ne-a purtat pe drumurile Italiei. Conectat la o transmisie manuală cu cinci trepte, de asemenea cunoscut tuturor celor care au condus cel puțin un B-Max. Motive serioase pentru ca toți cei prezenți la lansare să spere motivat la o cât mai rapidă mutare din India a unei importante părți a producției noului Eco Sport către Craiova. Speranță neconfirmată – din păcate- de oficialii Ford prezenți la prezentarea modelului.

Eco Sport vine cu o gardă la sol mărită față de B-Max (și evident față de Fiesta). În ciuda staturii mai impozante, ruliul nu a fost nici pe departe inamicul celor care l-au condus. Dimpotrivă! Setările aduse suspensiei, chiar dacă fac Eco Sport mai rigid decât B-Max, oferă un compromis favorabil unui șofat confortabil atât pe asfalt, cât și pe drumuri neamenajate. Iar lipsa unui 4×4 devine o constantă în segmentul respectiv, tot mai mulți dintre competitori renunțând la a-l mai oferi, deoarece în 80% dintre cazuri, clienții își cumpără tracțiunea integrală din snobismul celui care nu va părăsi niciodată asfaltul. Lipsa acestuia aduce și o scădere semnificativă de preț.

Ford Eco Sport

Spațiul interior este suficient pentru patru persoane adulte, iar portbagajul are un acces facil și generos, datorită celei de a cincea uși, care vine cu o deschidere nu tocmai ortodoxă, în lateral, și nu în sus cum se deschide orice hayon de SUV, crossover, hatchback etc. Personal nu sunt fan al acestei deschideri și voi motiva aceasta prin faptul că îmi țin mașinile în garaj și pentru mine ar fi un inconvenient, dar „de gustibus”. De pe această ușă nr.5 a dispărut și roata de rezervă montată în exterior, fapt care a dus la reducerea lungimii vehiculului cu 27 de centimetri. Păcat, îmi plăcea roata aia montată afară. Dar cei de la Ford ne-au dat asigurări că, la cerere, poți obține un Eco Sport cu rezerva montată în exterior, dar va trebui să renunți la camera video pentru mersul cu spatele. Atunci, să fie rezerva în portbagaj!

Per ansamblu, Eco Sport vine cu o ofertă mai puțin premium decât B-Max. Dar și cu un preț de achiziție mai mic decât acesta. Și totuși aduce cu sine tehnologii la fel de proaspete ca ale „olteanului”. Ba mai mult, începând cu anul 2016,Eco Sport poate fi comandat într-o linie de echipare superioară și individuală, S-Line, care include jante de culoare neagră și design unic liniei, plafon de culaore neagră, de asemenea ditinctiv pentru echiparea resepctivă, sistem de navigație, un tuning special al suspensiei și transmisiei, la care se adaugă cea mai nouă interpretare a motorului 1.0 EcoBoost, respectiv cea de 140 CP.

 

Altfel, Eco Sport vine în două variante de echipare, Trend și Titanium, despărțite ca preț de 1.250 Euro.

Prețul de listă al unui Eco Sport Trend 1.5 Ti-VCT – 110 CP  este de 17.850 Euro, la care intervine „Ford support” – 1.650 Euro, Ford 1st Car/Rabla/Trade-in – 650 Euro și tichetul rabla, care valorează 1.500 Euro, rezultând un preț de tranzacție de 13.950 Euro. Aproape cât un VW Polo 1.2 TSI!

Ca aspect, unii spun că Eco Sport nu este cel mai reușit model Ford. Însă, după ce am făcut câteva zeci de fotografii ale modelului, pot afirma cu tărie că este doar o chestie de percepție. Ford Eco Sport are câteva unghiuri care-l dezavantajează, însă fără a-l transforma într-o mașină urâtă. Mai mult, dacă îl pui alături de un Kuga, vei observa că este o reinterpretare la scară redusă a „ratelui mai mare”. Și despre Kuga nu spune nimeni că este o mașină urâtă. Deci trebuie să fii ipocrit să spui că Eco Sport este urât. Sau să crezi despre Juke că este frumos.

Mai jos, galeria foto:

Leave a Comment


The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.