Colaborare intre Michelin si PSA Peugeot Citroën

Michelin si PSA Peugeot Citroën au incheiat un parteneriat strategic in vederea crearii anvelopelor pentru noul Peugeot 308.
Peugeot 308 Michelin

Proiectul derulat prin colaborarea inginerilor Michelin si PSA Peugeot Citroën pentru noul model Peugeot 308 s-a bazat pe dorinta de a oferi posesorilor acestui nou model Peugeot anvelope care sa permita punerea completa in valoare a tuturor performantelor masinii.

Mike Bundick

Mike Bundick (foto sus), OE Marketing Director, Michelin: „Parteneriatul strategic incheiat intre echipele Michelin si PSA Peugeot Citroën se concretizeaza astazi in noul Peugeot 308. Anvelopele Michelin Energy Saver + de 15 si 16 inch si anvelopele Michelin Pilot Sport 3 de 17 si 18 inch sustin performantele acestui vehicul din punct de vedere al aderentei si al manevrabilitatii. Astfel, anvelopele joaca un rol extrem de important in imbunatatirea eficientei energetice, oferind in acelasi timp o siguranta remarcabila si un randament kilometric sporit. Per total, acesta este rezultatul strategiei Michelin Total Performance.”
Laurent Cléro
Laurent Cléro (foto sus), Technical Account Manager responsabil pentru dezvoltarea anvelopelor Michelin pentru noul Peugeot 308: „Specificatiile deosebit de ambitioase formulate de PSA Peugeot Citroën pentru noul model 308 s-au concentrat asupra a trei caracteristici de performanta. Prima dintre acestea o constituie dinamica vehiculului, respectiv manevrabilitatea, precizia si confortul in deplasare. Cea de-a doua caracteristica de performanta vizeaza eficienta energetica a anvelopei, conceputa special pentru a corespunde greutatii scazute a vehiculului si destinata sa reduca emisiile de dioxid de carbon. Cea din urma caracteristica vizeaza siguranta, eforturile fiind indreptate catre reducerea distantei de franare pe suprafete umede, mentinand totodata celelalte performante ale anvelopei, in special longevitatea. Pentru noul Peugeot 308, noile anvelope Michelin Energy Saver+ scurteaza cu 3 metri distanta de franare pe suprafete umede, reduc cu 3 grame pe kilometru emisiile de dioxid de carbon si asigura o manevrabilitate remarcabila fara a sacrifica longevitatea anvelopei.”

Inginerii Michelin responsabili pentru co-dezvoltarea anvelopelor pentru noul model Peugeot 308 au inteles pe deplin specificatiile Peugeot, iar echipele implicate in proiect au putut oferi o solutie fiabila intr-un timp record, demonstrand inca o data ca parteneriatul strategic indelungat existent intre cele doua companii a dus la crearea unui vehicul care ofera un nivel inalt de performanta.

Peugeot 308 Michelin

Un proces de omologare conform cu strategia Michelin Total Performance
Michelin Total Performance reprezinta strategia de dezvoltare a anvelopelor – pentru fiecare segment de piata – care ofera si mai multe performante. Michelin concepe si produce anvelope care combina siguranta in toate conditiile de deplasare (pe carosabil uscat si umed, la deplasarea in linie dreapta sau in viraje), eficienta crescuta a consumului de carburant si randamentul kilometric sporit, o preocupare majora a consumatorului datorita impactului pe care acesta il are asupra costurilor totale pe care le implica vehiculul.

Leave a Comment


The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.