Iata ce mai ramane dintr-un Ferrari F430, care a suferit o explozie de pneu la 300 km/h.
Anvelopele masinii joaca un rol extrem de important in comportamentul masinii si implicit, asupra gradului de siguranta al celor aflati in habitaclu. Rularea la viteze extreme, indiferent de tipul si valoarea anvelopelor, cauzeaza o imensa presiune asupra lor si mai devreme sau mai tarziu, unul din cele paatru cauciucuri poate ceda.
Se poate de asemenea presupune, ca un proprietar de Ferrari este constient de puterea masinii sale, mai ales daca vorbim de cele din ultima generatie, echipate, bineinteles, cu anvelope noi, de ultima generatie. Chiar si asa, lucrurile o pot lua oricand razna, cel putin asta va pot confirma Markus R si sotia sa Angela, in varsta de 41, respectiv 39 de ani, in urma zilei de 1 Mai.
Markus, in timp ce-si pilota bolidul, un Ferrari F430 Scuderia, cu o viteza de aproximativ 300 km/h, pe o portiune fara limita de viteza, pe A7 Autobahn, langa Hanovra, a avut surpriza ca anvelopa spate dreapta sa-i explodeze. Supercarul italian s-a invartit in jurul axei sale, inainte de a se izbi violent de balustradele de protectie dintre sensurile de circulatie si a se transforma intr-o gramada de fiare contorsionate (foto).
Bolidul, mai bine zis ce a mai ramas din el, este intr-o stare de final, ca sa zicem asa, in sensul ca nu se mai poate recupera nimic.
Surprinzator, ambii ocupanti ai masinii au scapat cu viata. Aparent, Markus R. are in spate ceva istorie cu nemultumirile sale vis a vis de marca Ferrari, deoarece precedentul supercar i-a luat foc , tot in timp ce era la volan. Atunci, de vina fusese bricheta masinii, care dupa ce a fost folosita, nu s-a stins, ramanand incadescenta si cauzand aprinderea elementelor din plastic din spatele panoului central.