Iata noul MINI F55, surprins fara camuflaj

Nu mai este un secret pentru nimeni, hatchback-ul MINI se pregateste de o schimbare de generatie. Si inlocuitorul actualului MINI a fost surprins, pentru prima data, fara niciun fel de camuflaj, in timp ce era transportat pe un trailer. Iata asadar, primele imagini cu noul MINI „nedeghizat”.

Mini F55-cinci usi

Desi din fotografiile efectuate noaptea nu se intelege mare lucru, ne putem da cu presupusul si sa admitem ca desi ampatamentul este mai mare, portierele fata ale noului MINI, care poarta numele de cod F56, sunt de dimensiuni mai reduse,  fata de F56, adica Noul MINI cu trei portiere, lansat anul trecut la Tokyo, respectiv Los Angeles.

Conform specilistilor MINI de la publicatia Motoringfile, F56 in cinci usi ar trebui sa fie cu cel putin 50 mm mai lung fata de versiunea cu trei portiere, spatiul suplimentar fiind un plus pentru pasagerii locurilor din spate si pentru spatiul de depozitare. MINI va oferi aceasta varianta atat cu patru, cat si cu cinci locuri, dupa caz, cele doua scaune independente putand fi inlocuite cu o bancheta spate cu trei locuri.

Mini F55-cinci usi

Sub capota, F55 va avea aceeasi gama demotorizari ca fratele F56, centrata pe noul motor de 1,5 litri, in trei cilindri si cel de 2,0 litri, cu patru cilindri, supraalimentati.

Vorbind despre versiunile de productie, MINI F56 in trei portiere va fi primul care va ajunge pe pietele lumii, inca din aceasta primavara, urmat de F55 in cinci portiere la finele anului sau cel tarziu la inceputul anului 2015, iar anul viitor ne putem astepta la F57, adica noul MINI Cabriolet.

Leave a Comment


The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.