Tot mai multe persoane sunt inselate prin metoda accidentului, drept care dorim sa prezentam acest mod de operare si cateva sfaturi pentru a nu a deveni victime ale persoanelor care se folosesc de acest mod de operare.
Este o metoda simpla prin care hotii reusesc in mod rapid sa escrocheze oamenii de diverse sume de bani, mizand pe sensibilizarea oamenilor.
Pacaleala nu necesita o documentare prea amanuntita din partea hotilor.
Sunt vizati in general parintii mai in varsta, cu copii care nu mai locuiesc cu ei si se face de regula prin telefonul fix.
Scenariul este urmatorul: fiul/fiica a fost implicat intr-un accident, iar pentru a nu i se intocmi dosar penal si a nu ajunge la puscarie trebuie sa plateasca bani victimei.
Astfel, o persoana telefoneaza parintilor si le spune sa fiul/fiica a avut un accident de circulatie, ii pune rapid in legatura cu un presupus avocat, care explica la repezeala ca pentru a nu se intocmi dosar penal si a rezolva lucrurile rapid trebuie sa vireze in cel mai scurt timp o suma de bani intr-un cont.
In alte cazuri, persoana care initiaza convorbirea pretinde ca este chiar fiul/fiica victimei, iar pentru mai multa credibilitate vorbeste plangand sau neclar, pasand apoi telefonul presupusului avocat.
Scenariul insa poate sa varieze in functie de situatie si informatiile pe care infractorii le au despre victime: fiul a fost implicat intr-o altercatie si a ranit grav pe cineva, iar suma respectiva trebuie virata intr-un cont, cu acelasi scop, de a nu i se intocmi dosar penal si a nu ajunge la puscarie.
De asemenea, hotii precizeaza victimelor ca nu trebuie sa-si sune fiul/fiica pe telefonul mobil pentru ca acesta este monitorizat. De multe ori le spun victimelor, in cazul in care le contacteaza pe telefonul mobil, sa ramana in telefon pana vireaza banii pentru a fi ajutate cu detalii despre cum sa trimita banii.
Pentru a evita sa fiti inselati in acest mod, va sfatuim:
Sunati ruda respectiva pentru a verifica daca este intr-adevar ranita sau implicata intr-un accident rutier!
Solicitati o intalnire directa pentru a da banii si sunati in acelasi timp la numarul unic de urgenta 112, pentru a solicita ajutorul politiei!
Impiedicati documentarea hotilor cu privire la familia dumneavoastra! Manifestati atentie la persoanele cu care intrati in contact, pe strada, in jurul locuintei, aparent intamplator! Nu primiti in locuinta persoane necunoscute si nu le furnizati acestora informatii despre membrii familiei!